Psihoterapia de cuplu, familie și consiliere premaritală

Psihoterapia de cuplu

Psihoterapia de cuplu este utilă pentru cuplurile care sunt într-o situație conflictuală sau dificilă. Psihoterapia este utilă dacă cuplul are ca scop rezolvarea acestei situații, dacă ambii membrii ai cuplului sunt dispuși să încerce noi modalități relationale. Pilonul fundamental într-un cuplu este comunicarea. 

Scopul psihoterapiei de cuplu este de a găsi împreună soluții de rezolvare a conflictului. Principalele probleme întâlnite într-un cuplu sunt cele legate de lipsa comunicării, pierderea încrederii în partener, probleme de sexualitate, conflicte frecvente, distanță emoțională, comunicare redusă, gelozie, lipsa interesului pentru partener, insecuritate în cuplu sau când apare un copil în acel cuplu.

Cuplurile solicită terapie pentru a învața sa gestioneze problemele cu care se confruntă într-un moment aproape fără  întoarcere. Iubirea care a existat a dispărut, dezamagirea și frustarea îi iau locul.

Cuplul se confruntă cu diferențe de opinii și decizii, dominarea și controlul celuilalt, trădare și neâncredere. Pentru a vindeca relația aflată în criză, este important să identificăm impreună care este cea mai importantă problemă cu care se confruntă cuplul. Drumul este lung, greu și uneori fără speranță, dar important este mai întâi să vedem ce functionează în cuplu.

Dominarea și controlul apar când cuplul nu mai funcționează ca o echipă, ci membrii luptă fiecare în parte pentru control și putere în relație. În aceste condiții este subminată orice inițiativă a celuilalt membru și bătălia pentru a avea ultimul cuvânt este prezentă. Unele cupluri vin în terapie pentru a-și consolida parteneriatul și pentru a-și înțelege mai bine partenerul.

 

Psihoterapia de familie

Membrul familiei care are simptomul se numeşte “pacientul identificat” – oglindeşte functionarea în familie. Simptomele sunt un ajutor privind durerea părinţilor lui şi dezechilibrul familial rezultat – V. Satir

Terapia de familie este o abordare psihoterapeutică care se centreaza pe relaţiile şi interacţiunile dintre membrii familiei, de obicei pentru parinţii al caror copil are un simptom. De regulă, unul dintre membrii familiei (tata sau mama) reclamă simptomul copilului. Acest simptom va fi interpretat ca dezvăluind o durere sau o dificultate a familiei ca întreg ci nu ca o problemă a unui singur membru (Virginia Satir).

Terapia familială reuneste cel puţin două generaţii (parinţii si copii) în cabinetul terapeutului. Obiectivul terapiei este de a restabili nu doar comunicarea dintre membrii familiei ci şi rolurile şi interacţiunile dintre membrii. În prezenţa copiilor psihoterapeutul încurajează fiecare membru să se exprime şi să găseasc soluţii şi modalitaţi concrete pentru rezolvarea conflictelor.

Terapia de familie este utilă atunci când:

  • In familie au loc anumite schimbări (naştere, deces, schimbare de domiciliu, schimbarea şcolii);
  • Sunt probleme sau dificultaţi de comunicare
  • In familie se inverseaza sau se confundă rolurile;
  • În situaţia unui divorţ sau separare;
  • Apare un nou membru al familiei (copil).

 

Psihoterapia – consiliere premaritală

Psihoterapia poate ajuta membrii unui cuplu înainte de a se decide să devină cuplu dacă, împreună se hotărăsc să facă câtea şedințe de psihoterapie, consiliere premaritală să înțeleagă care sunt mecanismele care îi unesc și  care sunt cele care îi diferenţiază.

Fiecare din cei doi membri ai  cuplului au așteptări unul de la celălalt. Se dedică îdeplinirii anumitor nevoi intense și intime ale celuilalt în mod exclusiv, asta nu înseamnă că toate nevoile ei trebuie îndeplinite de el și invers. Nevoile lui/ei nu sunt și ale ei/lui, fiecare persoană este unică cu nevoi emoţionale particulare, important este să vă puteţi identifica propriile nevoi şi să le comunicaţi unul celuilalt.

Scopul consilierei premaritale este de a dezvolta între cei doi parteneri o bună comunicare verbală prin; a nu îl lăsa pe celălalt să vorbească despre mine în locul meu, să îl invit să vorbească despre el însuşi, să accept că a te înţelege cu cineva , nu înseamnă a avea aceeaşi părere şi acelaşi punct de vedere, să fac diferenţa şi să accept între ceeea ce simt şi îmi aparţine şi ceea ce vine de la celălalt şi îi aparţine.

Aşadar, a comunica înseamnă a reuni atât diferenţele dintre noi cât şi asemănările. Asemănările le acceptăm de la sine, diferenţele nu,ele se transformă în dispute interminabile. Scopul poate fi îndeplinit prin identificarea părţilor bune şi cele rele ale relaţiei, prin identificarea surselor conflictuale şi prin învăţarea modului cum pot fi îmbunatăţite diferenţele relaţionale.